Statele Unite și Japonia au ajuns la un acord în privința “deschiderii spațiului aerian”, cu alte cuvinte acordul se referă la o liberalizare a pieței de cele două părți ale Pacificului.
Acesta e primul acord semnat de Japonia cu un alt stat, ministrul transporturilor japonez, Seiji Maehara declarând pentru ageția locală Kyodo că semnificația acordului e una foarte importantă în condițiile în care Statele Unite ale Americii reprezintă piața cea mai mare pentru Japonia.
Prin acest acord sunt eliminate limitele ce prevedeau câte zboruri pot fi operate între cele doua state, limitele de capacitate și preț deschizând astfel o portiță oportunităților de colaborare nelimitate între cele două state.
Will Ris a declarat la rândul său că acest acord pune capăt politicilor discriminatorii și că este în interesul atât a celor două state cât și a companiilor aeriene.