Mon 7 Dec 2009
Ryanair dorește să deschidă 3 noi baze în Spania
de szise posted in RyanairMichael O’Leary, președintele companiei irlandeze low cost a declarat că își dorește ca până în ianuarie să deschidă 3 noi baze în Spania, la acestea mai speră să adauge El Prat Barcelona, aeroport cu a cărui conducere continuă negocierile. Tot după spusele acestuia operarea de pe 3 aeroporturi din apropierea Barcelonei e ceva plauzibil datorită faptului că Ryanair mai operează zboruri din Reus și Gerona pe lângă cele din Madrid și Alicante, dând exemplu și Londra unde Ryanair operează atât pe Stansted cât și pe Luton și Gatwick.
La conferința de presă desfășurată la Madrid, el a mai adăugat și că taxele de navigație ale aeroporturilor spaniole ar trebui să se reducă pentru că sunt prea mari, cele mai ridicate din Uniunea Europeană, cu aproximativ 68% peste medie iar controlorii de trafic au cele mai mari salarii deși sunt cei mai neproductivi, 350.000 euro pe an când în Marea Britanie aceștia primesc doar 50.000 lire sterline pe an.
În cele din urmă Michael O’Leary și-a manifestat intenția de a reduce numărul celor 3 grupuri sanitare din aeronave la unul singur pentru a câștiga 6 locuri noi ceea ce ar putea avea ca rezultat o scădere cu 4% a tarifelor. Ar mai fi de spus că Ryanair e campioană la introducerea unor măsuri de acest gen, pe parcursul lui 2009 s-a luat în calcul fie taxa pentru mersul la baie fie reducerea numărului de scaune pentru a oferi mai multe locuri în picioare.
Alte articole:
