Comisia Europeană a dat undă verde fuziunii dintre British Airways și compania spaniolă Iberia, considerând că această fuziune nu va afecta semnificativ concurența pe piața europeană.
Compania britanică asigură servicii de transport aerian pentru 150 destinații din 75 de țări, alte 215 destinații fiind deservite în parteneriat cu alte companii. Cei de la Iberia au în portofoliu 106 destinații în 43 de țări, în parteneriat mai operează zboruri spre alte 110 destinații.
Fuziunea dintre cele două companii înseamnă printre altele crearea holdingului International Consolidated Airlines Group, unul dintre cele mai mari din lume, sub umrela căruia cele două companii își vor desfășura activitatea autonom utilizând mărcile deja consacrate. Flota compusă numără 408 aeronave iar holdingul va fi cotat la bursele din Londra și Madrid.

Nu sunt comentarii 


Ryanair va plăti aproximativ 60.000 de euro companiei EasyJet drept compensație pentru caricatura ofensivă publicată în patru anunțuri la începutul anului în ziarele britanice Daily Telegraph și The Guardian, înfățișându-l pe grecul Stelios Haji-Ioannou, fondatorul EasyJet ca Pinocchio.
Compania Ryanair a explicat că intenția anunțurilor a fost aceea de a atrage atenția cu privire la datele de punctualitate publicate săptămânal de EasyJet, în momentul de față Ryanair reconoscând că Stelios nu este responsabil pentru datele publicate.
Din acest motiv Ryanair consideră “just și rezonabil să își ceară scuze” și să plătească daunele cauzate de cheltuielile legale, sumă ce s-ar ridica la aproximativ 50.100 lire sterline, aproximativ 59.720 euro.
Cu toate acestea Ryanair a declarat că nu va menaja pe viitor compania britanică competitoare.

Nu sunt comentarii 

Compania Wizz Air a lansat o nouă ofertă pentru sezonul iarnă 2010/2011, rezervările făcute în avans beneficiind de cele mai mici prețuri. Astfel prin intermediul acestei oferte veți putea opta, de exemplu, pentru bilete în perioada de Crăciun, pentru că rezervările pot fi făcute pentru zboruri din/spre București, Cluj, Timișoara între octombrie 2010 și 26 martie 2011

De asemenea Wizz Air mai oferă pe siteul oficial promoții la hoteluri, la acestea reducerea poate ajunge până la 50%. Pentru închirierea de mașini cu Wizz Cars puteți face economii folosind codul promoțional WIZZSUMMER.

Nu sunt comentarii 

Cea mai mare companie low-cost din Europa, Ryanair a lansat o nouă promoție, este vorba de o reducere de 40% pentru zborurile pe care le operează.
Rute exemplu: Alicante – Milano, Barcelona – Oslo, Berlin – Bremen, Milano – Fuerteventura, lista completă pe țări poate fi găsită pe siteul oficial.
Prețurile nu includ taxele opționale, perioada în care puteți face rezervarea este cuprinsă între 13 iulie (astăzi) și joi, 15 iulie 2010.
Călătoria o puteți efectua între 1 septembrie 2010 și 31 octombrie 2010, de luni până duminică în limita locurilor disponibile.

Nu sunt comentarii 

Continental Airlines și-a anunțat intenția de a lansa o nouă rută fără escală între aeroportul Liberty, Newark și Cairo, o rută destul de interesantă pentru românii din SUA care doresc să viziteze piramidele sau alte atracții turistice ale Egiptului. Zborurile spre Egipt sunt prevăzute a fi lansate începând cu 18 may 2011 (subiect al aprobării guvernamentale).
Astfel Cairo poate deveni pentru cei de la Continental Airlines destinația internațională numărul 72, operată de pe Aeroportul Internațional Liberty și ruta transatlantică numărul 30.
Capitala Egiptului este a treia nouă destinație internațională anunțată de cei de la Continental din luna mai încoace după Houston – Lagos (Nigeria) ce ar urma să fie lansată începând cu 10 noiembrie 2011 și cursa spre Auckland, Noua Zeelandă ce ar urma să fie lansată începând cu 16 noiembrie 2011 și aceasta din urmă va trebui să primească mai întâi aprobarea guvernamentală pentru a fi pusă în practică.

Nu sunt comentarii 

Începând cu luna mai a anului viitor, 2011, Finnair va introduce zboruri zilnice spre Singapore cu plecarea din Helsinki. Comentând pe acest subiect Mika Vehviläinen, CEO Finnair a declarat: “Singapore este una din destinațiile cele mai importante din Asia pentru pasagerii business iar adăugarea acestei rute la rețeaua Finnair face parte din strategia de creștere pe continentul asiatic. În plus pentru pasagerii asiatici va oferi conexiuni foarte bune spre mai bine de 50 de destinații europene”.
Cursele spre Singapore vor fi dintre cele mai rapide conexiuni din Europa, urmând a fi efectuate cu un avion Airbus A340 începând cu data de 30 mai 2011. Astfel Singapore va deveni a zecea destinație a Finnair în Asia după Beijing, Shanghai, Hong Kong, Tokyo, Osaka, Nagoya, Delhi, Seul și Bangkok.

Nu sunt comentarii 

Wizz Air a introdus o nouă soluție pentru rezervările în grup, este vorba de oferta de Grup Instant. Dintre avantajele acestei oferte avem: o oferta imediată de preț și efectuarea rezervării, prețuri mai avantajoase pentru grupuri între 25 și 50 de persoane, rezervare nenominală (72 ore înaintea plecării), 1 bagaj de pasager și taxa de check-in la aeroport incluse în ofertă.
Alte detalii, termenii pentru oferta Grup Instant sunt diferiți de politica rezervării standard pentru grupuri, promoțiile sunt valabile numai la cerere iar ofertele se pot obține de la centrul telefonic.

Nu sunt comentarii 

Potrivit datelor furnizate de AEA (Association of European Airlines), în perioada ianuarie – mai compania Tarom a transportat 728.900 pasageri, cu 32,6% mai mult decât în aceeași perioadă a lui 2009. Cu toate acestea e foarte probabil ca Tarom să încheie anul în pierdere așa cum am detaliat într-un articol anterior.
Gradul de ocupare pentru primele 5 luni ale acestui an a fost de 57%, în creștere cu 10,4 procente față de perioada similară a anului precedent.
În luna mai compania Tarom a transportat 171.500 de pasageri, o cifră în creștere cu 34,4%, gradul de ocupare înregistrat fiind de 59,5%.

Raportat la numărul de pasageri, cele mai mari companii europene membre AEA sunt Lufthansa (20,8 milioane pasageri), Air France (17,9 milioane pasageri) și British Airways (10,9 milioane pasageri).

Nu sunt comentarii 

Germanwings oferă 1.000.000 de bilete în special spre orașe din Germania la prețuri ce încep de la 19,99 EUR, exemple de curse aeriene pe care le puteți alege în acest preț: Koln – Rostock, Koln – Friedrichshafen, Berlin – Munchen. Alte prețuri și destinații: Stuttgart/Koln/Hanovra – Budapesta și Dortmund – Munchen de la 29,99 EUR, Koln – Barcelona, Koln – Manchester de la 39,99 EUR.

Această promoție este disponibilă până duminică, 11 iulie 2010, ora 23.59 minute.
Zborurile pot fi efectuate în perioada 18 iulie – 30 octombrie 2010.

Nu sunt comentarii 

Tribunalul General al Uniunii Europene a confirmat interdicția Ryanair de a cumpăra Aer Lingus. Motivul acestei decizii este faptul că achiziția ar împiedica competiția efectivă prin crearea unei poziții dominante pe diferite piețe, din sau spre Dublin, Cork, Shannon, informează un comunicat de presă.
În 2006 guvernul irlandez a privatizat Aer Lingus, Ryanair a achiziționat 19,16 % și a făcut o ofertă publică de achiziționare totală a companiei.
Pe 27 iunie 2007 Comisia Europeană a ajuns la concluzia că achiziția este incompatibilă cu piața comună și a interzis Ryanair să obțină peste 30%.
În timpul procesului Aer Lingus a solicitat CE să oblige Ryanair să renunțe la acțiunile sale dar Executivul comunitar a respins cererea pe 11 octombrie 2007, motivând participarea Ryanair ca fiind una minoritară.
Aer Lingus a făcut recurs la Tribunalul General, recurs care a fost respins acum două zile.

Nu sunt comentarii 

« Previous PageNext Page »