niki

Compania NIKI, la care triplul campion de formula 1 Niki Lauda deține încă simbolic majoritatea acțiunilor, 50,1 % (restul de 49,9 fiind deținute de Air Berlin), își va tripla numărul zborurilor în relația cu relația România pe ruta București – Viena începând cu data de 4 octombrie 2010.
Astfel, de la 6 zboruri pe săptămână în prezent se va ajunge la 17 zboruri, câte 3 zboruri în fiecare zi de luni până vineri iar sâmbăta și duminica câte unul.

Niki Lauda a declarat pe această temă că Viena este un nod excelent pentru transferul de pasageri din sud-estul Europei, de unde compania sa  împreună cu partenerii de la Air Berlin oferă mai multe legături spre Germania și restul Europei.