Deși cursele Delta Airlines din București spre New York erau ocupate în procent de 80% compania a renunțat la acestea pentru că nu mai erau profitabile, cauza fiind tarifele scăzute percepute care nu mai acopereau costurile, și asta cu toate că Delta Airlines, operatorul american devenit cea mai mare companie aeriană din lume în 2008 și-a propus inițial operarea unei singure curse în perioada 2 iunie – 30 octombrie. Din spusele domnului Alexandru Dobrescu, country manager Air France KLM,  se spera ca prin join-venture-ul dintre Delta Airlines și Air France KLM să se poziționeze mai bine pe piața românească, totuși venirea recesiunii le-a schimbat planurile, ducând la sistarea curselor în România, în același context prin părăsirea join-venture-ului de către Delta a rezultat și schimbarea țintelor celor de la Air France KLM, o companie care a înregistrat venituri cu 30% mai mici pentru primele nouă luni comparativ cu perioada similară din 2008 și o scadere a numărului de clienți cu 5,3% pe luna septembrie 2009.