Alte informații


Potrivit statisticilor furnizate de către IATA (Asociația Internațională de Transport Aerian), în luna mai a acestui an traficul aerian a înregistrat o creștere de 11,7 % comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut, situându-se la o valoare cu 1% mai mare decât cea dinaintea crizei economice, mai 2008.
În această statistică au fost incluse aproape 251 aeroporturi din Europa și țări învecinate cum sunt Turcia și Maroc, 230 companii aeriene membre ale asociației. Există totuși și un dar, nu trebuie uitat că două dintre cele mai mari companii low cost din Europa nu fac parte din IATA, este vorba de EasyJet și Ryanair iar aceste companii au înregistrat creșteri considerabile în ultimii ani.

Nu sunt comentarii 

Boeing a suspendat zborurile test ale noului său avion Boeing 787 Dreamliner din cauza unui defect la o piesă cu rol în stabilitatea avionului în zbor.
În prezent inginerii Boeing verifică aeronavele deja asamblate, în număr de 23, lucrările de intervenție la unele dintre ele putând dura până la opt zile.
Piesa, ampenajul orizontal, este situată în spatele avionului și are rol în stabilitatea avionului, această piesă problemă a fost fabricată de italienii de la grupul Aliena, informează Mediafax.
Purtătoarea de cuvânt a Boeing, Yvonne Leach, a declarat că problema este „regretabilă, dar sub control”.

Nu sunt comentarii 

Conform ultimelor date publicate de siteul comparecarrentals.co.uk se pare că cei de la Qatar Airways vor să opereze zboruri spre București începând cu 2011, mai precis 17 ianuarie este data la care se așteaptă ca primul zbor să fie efectuat.
Este vorba de o cursa cu escală pe ruta Doha (Qatar) – București apoi continuând spre Budapesta.
Akbar Al Baker, CEO, a declarat că operatorul din Qatar continuă să crească și să își consolideze poziția pe piață, compania sa fiind bine poziționată la nivel global, ea urmărind o strategie pe termen lung.

Nu sunt comentarii 

One World a fost aleasă drept cea mai bună alianță de companii aeriene din lume de către organizația Skytrax, în urma unui studiu realizat pe parcursul a 10 luni, un eșantion de 18 milioane de pasageri având peste 100 de naționalități diferite.
Edward Plaisted, director la Skytrax a înmânat premiul vicepreședintelui pe probleme corporative a alianței, Michael Blunt în cadrul unei ceremonii ce s-a desfășurat în orașul german Hamburg.

Dintre premiile individuale obținute de către companiile din cadrul One World, menționăm:

LAN Airlines – cea mai bună companie din America de Sud,
Qantas – cea mai bună la clasa economică-premium,
Cathay Pacific – cea mai bună companie trans-pacifică,
Dragonair – cea mai bună companie aeriană regională,
Finnair – cea mai bună companie nord-europeană.

Nu sunt comentarii 

Compania națională turcă, Turkish Airlines și-a manifestat interesul în vederea unei posibile achiziții a operatorului polonez LOT (Polskie Linie Lotnicze) care se confruntă cu dificultăți financiare, informează Warsaw Business Journal.
Temel Kotil, CEO la Turkish Airlines a declarat că ar dori să achiziționeze LOT deși nu a luat o decizie finală întrucât compania poloneză se restructurează și din această cauză trebuie să aștepte, el menționând totuși că dacă s-ar ivi o astfel de ocazie n-ar lăsa-o să-i scape.
Compania LOT figurează ca una dintre companiile de stat pe care guvernul polonez intenționează să le vândă pentru a reduce deficitul bugetar.

Nu sunt comentarii 

British Airways a tras linie peste anul fiscal 2010 încheiat în martie, dar nu oricum, ci cu o pierdere de 600 de milioane euro, cea mai mare pierdere înregistrată din 1987 încoace, adică din anul privatizării sale. Cauzele principale pentru această pierdere record sunt considerate a fi grevele și iarna grea. Anunțul celor de la British Airways vine la două zile după ce Air France-KLM a anunțat la rândul său o pierdere istorică de 1,5 miliarde euro pentru ultimul an fiscal, o pierdere aproape dublă față de cea din anul precedent.

Nici una dintre cele două companii nu a inclus în raport pierderile cauzate de erupția vulcanului islandez în aprilie, aceste pierderi vor fi incluse în raportul pe anul în curs.

Nu sunt comentarii 

Uniunea Europeană a decis prelungirea până în aprilie 2013 a restricției în ceea ce privește lichidele în bagajul de mână, în avioane. Inițial această restricție trebuia să expire luna trecută dar s-a considerat că riscul producerii unor atentate utilizând dispozitive ce conțin un astfel de conținut încă persistă, neexistând posibilitatea utilizării scanerelor corporale în acest moment.
Conform noii norme de securitate aeriană a UE, renunțarea la această restricție va fi amânată până pe 29 aprilie 2013. Totuși această nouă normă aduce o mai mare flexibilitate, de exemplu o simplificare a situației pasagerilor aflați în tranzit ce au cumpărat lichide din magazinele duty free extracomunitare, iar peste un an, adică începând cu 29 aprilie 2011 lichidele ar urma să poată fi păstrate în pungi sigilate.

Nu sunt comentarii 

Compania low cost Jet2 cu sediul în orașul Leeds, Marea Britanie oferă o reducere de 50% pentru toate cursele pe care această companie le operează, prețurile încep de la 9,99 GBP (lire sterline) și diferă în funcție de aeroportul ales ca punct de plecare și de destinație, includ taxe și sunt valabile tur.

Exemple de rute pe care le puteți selecționa, în zona noastră cea mai apropiată cursă este cea din Budapesta spre Manchester, la un preț de 29,99 GBP, alte curse: Leeds – Belfast / Roma / Milano / Paris, Newcastle – Gran Canaria, Blackpool – Murcia, Edinburgh – Praga, East-Midlands – Tenerife.

Această promoție expiră duminică, ultima zi în care vă puteți cumpăra un bilet la preț redus.

Nu sunt comentarii 

Business Green informează că United Airlines a realizat primul zbor comercial utilizând combustibil curat obținut din gaz sintetic. Este vorba de o aeronavă Airbus 319 care a transportat 19 pasageri la bord, unul dintre motoare fiind în proporție de 40-60% alimentat cu combustibil sintetic.
Furnizorul combustibilului, firma Rentech susține că amestecul este “curat” și mult mai eficient decât combustibilul diesel derivat din petrol, generând mai puține emisii de gaze cu efect de seră.
Vicepreședintele United Airlines, Joseph Kolshak a declarat în acest sens că zborul confirmă presupunerile referitoare la comportamentul combustibilului pe o aeronavă de tip comercial, următorul pas fiind acela de a stimula și promova securitatea energetică, siguranța mediului și creare de noi locuri de muncă.

Nu sunt comentarii 

Compania ucraineană AeroSvit a debutat pe piața din România prin cursa regulată Kiev – București lansată pe 30 aprilie. Potrivit Kyiv Post, prețul unui bilet pornește de la suma de 223 USD.

În România cursele AeroSvit au plecarea de pe aeroportul Henri Coandă București, sunt operate atât spre Kiev și alte orașe ucrainiene cât și spre New Delhi (India), Babgkok (Thailanda) și Dubai (Emiratele Arabe Unite). Spre Kiev, compania ucraineană are programate patru zboruri săptămânale, în zilele de luni, marți, joi și vineri.

AeroSvit a fost fondată în 1994 și este unul dintre cei mai mari operatori aerieni ucrainieni, flota este compusă din nouă aeronave Boeing 737, trei Boeing 767 și un avion Antonov 148. În parteneriat operează curse și cu aeronave Airbus 320, Embraer 145, Embraer 195.

Din punctul de vedere al acționariatului, AeroSvit este deținută în proporție de 37.96% de către Gilward Investments B.V. (Olanda), restul procentelor fiind împărțite între GenAvia Invest (Ucraina) și statul ucrainean.

Nu sunt comentarii 

« Previous PageNext Page »