Fri 5 Feb 2010
Scanerele corporale sunt operaționale în Marea Britanie
de szise posted in AeroporturiControversatele scanere corporale sunt deja operaționale în Marea Britanie pe aeroporturile Heathrow din Londra și aeroportul din Manchester. Următorul aeroport pe listă va fi cel din Birminghan urmând ca până în martie inclusiv să fie amplasate și pe celelalte aeroporturi.
Decizia implementării acestor scanere a fost luată în urma tentativei de atentat ce a avut loc pe cursa Amsterdam-New York de Crăciun dar și datorită informațiilor conform căroară rețelele teroriste ar putea încerca noi atacuri la adresa avioanelor în următoarele șase luni.
Ministrul transporturilor, Andrew Adonis a declarat că în viitorul apropiat doar o mică parte a pasagerilor vor fi selectați pentru a fi scanați iar dacă vreun pasager refuză, nu i se va permite îmbarcarea.
De asemea a mai precizat că datorită amenințării teroriste ridicare, Guvernul a decis că introducerea scanerelor corporale este necesară în acest moment deși el speră că pe viitor se vor putea dezbate în detaliu condițiile în care acestea pot fi utilizate.
Alte articole:
