Potrivit unui purtător de cuvânt citat de AFP, aproximativ 400 de zboruri au fost anulate de către cea mai mare companie aeriană din Spania, Iberia, după ce angajații săi au declanșat greva pe timp de două zile, luni și marți.

Cauza grevei constă  în faptul că personalul de zbor, reprezentat de sindicatele CTA și SITCPLA se află în conflict cu conducerea companiei Iberia în ceea ce privește reînnoirea contractului colectiv de muncă. Iberia se confruntă în prezent cu probleme financiare fiind în cursul unor tratative pentru a fuziona cu British Airways.

Alte două zile de grevă au mai fost anunțate pentru 10 și 11 noiembrie 2009.