A doua companie ca mărime din Germania, Air Berlin, a primit premiul Business Travel Award 2010 la categoria cea mai bună companie cu rază scurtă de acțiune, situându-se în fața unor companii de renume precum British Airways sau BMI. Juriul compus din ziariști și specialiști în transportul aerian a decis acordarea premiului companiei germane în special datorită raportului calitate-preț.
Titus Johnson, country manager la Air Berlin Marea Britanie și Irlanda a declarat că premiul reprezintă un excelent început de an 2010, iar noi nu putem decât să-i dăm dreptate.

Air Berlin este o companie low cost cu sediul în Berlin (Aeroportul Internațional Tegel), are un număr aproximativ de 8200 muncitori și a transportat în 2009, 27,9 milioane de pasageri.