July 2010


DeltaAirlines

Compania cu sediul în Atlanta, Delta Airlines, cea mai mare companie aeriană din lume a realizat cel mai mare profit trimestrial din ultimii zece ani, reușind să încheie al doilea trimestru al anului în curs cu un profit de 267 milioane de dolari (55 cenți pe acțiune), asta comparativ cu pierderea de 257 milioane de dolari înregistrată anul trecut în aceeași perioadă.
Această sumă reprezentând câștigul într-al doilea trimestru al acestui an este cel mai mare profit înregistrat de compania Delta din al doilea trimestru al anului 2000 încoace. Profitul se datorează în mare parte creșterii cererii, prețurilor practicate de companie și în special ofertei de zboruri internaționale și de tip business.
Încasările obținute per pasager și per milă, principalul indicator folosit de companiile aeriene pentru a măsura evoluția cifrei de afaceri s-au situat în al doilea trimestru la cifra de 11,94 cenți, în creștere de la 11,44 cenți, cifră înregistrată în primul trimestru, ceea ce presupune creșteri interanuale de 19,4 % și de respectiv 14,2%.

Nu sunt comentarii 

Vrei să faci o mică excursie dar nu știi încotro s-o apuci? ce zici atunci de o excursie în Spania sau poate un drum spre casă în România la rude? Până te decizi încotro vrei să mergi vara asta Vueling vine cu o nouă ofertă de 1.000.000 de bilete la prețuri începând de la 35 EUR.

Rute în relația cu România:

București – Barcelona, de la 100 EUR
București – Malaga, de la 128 EUR
București – Alicante, de la 128 EUR
București – Bilbao, de la 128 EUR
București – Granada, de la 128 EUR
București – Ibiza, de la 128 EUR
București – A Coruña, de la 188 EUR
București – Gran Canaria, de la 178 EUR
București – Minorca, de la 178 EUR
București – Asturias (OVD), de la 128 EUR
București – Mallorca, 128 EUR
București – Santiago, de la 198 EUR
București – Sevilla, de la 178 EUR
București – Vigo, de la 198 EUR
București – Valencia, de la 70 EUR

Prețurile sunt tur-retur, așa cum au fost comunicate de companie, rezervările se pot face până duminică în limita locurilor disponibile.

Nu sunt comentarii 

A sosit ziua unei noi promoții Germanwings, ceea ce înseamnă că avem la dispoziție bilete ieftine începând de la 19,99 EUR spre mai multe destinații de vis. Exemple de astfel de destinații, Antalya, Berlin, Koln, Bonn, Hanovra, Rostock, Stuttgart, Split sau Zurich, asta dacă alegeți ca punct de plecare Barcelona, din Viena puteti alege zboruri spre Hanovra iar din București spre Berlin, Koln sau Stuttgart.

Rezervarile se fac până pe data de 25 iulie 2010
Perioada deplasării: 31 iulie – 30 octombrie 2010

Nu sunt comentarii 

farnboroughÎn prima zi a Farnborough Internationl Airshow companiile din Orientul Mijlociu s-au arătat cele mai interesate de avioanele de ultimă generație, venind cu cele mai mari comenzi pentru achiziționarea de noi aeronave, informează Reuters.
Surse apropiate negocierilor au declarat că producădorul american Boeing va avea de câștigat cel puțin 20 de comenzi de avioane venite din partea Emiratelor Arabe, comenzi estimate la valoarea de 7,5 miliarde de dolari.
Potențiale comenzi pot veni și din partea companiei Emirates sau companiilor din Quatar care par interesate de jet-uri de pasageri C-Series.
Farnborough International Airshow, este unul dintre cele mai importante evenimente, un punct de atracție reprezentativ în calendarul aeronautic mondial.

Nu sunt comentarii 

O nouă promoție venită din partea irlandezilor de la Aer Lingus, reducere de 50% pentru rezervările spre Irlanda, pentru orice loc, orice zbor sau zi, după cum anunță compania.

Iată și destinațiile de zbor:

– spre Dublin, din București, Budapesta, Atena, Brussel, Burgas, Viena, Praga, Cracovia, Lisabona, Vilnius, Geneva, Faro, Varșovia și Helsinki
– spre Cork, din Faro sau Lisabona
– spre Belfast, din Faro

Promoția e valabilă până miercuri, 21 iulie iar perioada în care puteți călători e cuprinsă în intervalul 24 august – 20 octombrie.

Nu sunt comentarii 

A_340-600
Iberia a intrat în posesia unui nou avion Airbus A-340/600, model destinat rutelor intercontinentale ale companiei spaniole spre America Latină, Statele Unite ale Americii și Africa de Sud.
Este vorba de aeronava cu numărul 3 pe care compania spaniolă o primește în acest an după o perioadă de mai bine de un an fără noi achiziții, perioadă datorată crizei economice. Iberia va putea conta acum pe 33 de aeronave Airbus A-340, din care 15 sunt model 600.
Noua aeronavă A-340/600 a fost botezată Río Amazonas și are o capacitate de 342 de locuri.

Nu sunt comentarii 

Cele două companii, cea franceză, Air France și cea britanică, Flybe au anunțat un acord de tip code-share în urma căruia fiecare dintre ele va comercializa bilete spre destinațiile celeilalte.
Acordul ce se va aplica începând cu luna octombrie va însemna pentru pasagerii Flybe 5 noi legături Air France între Paris și Marea Britanie, 7 destinații interne în Franța și 11 din capitala franceză spre alte orașe europene (Budapesta, Geneva, Istambul, Madrid, Munchen, Nuremberg, Praga, Sofia, Viena, Varșovia și Zagreb).
De partea cealaltă Air France va comercializa 45 de conexiuni între dferite orașe din Franța și Marea Britanie, la care se adaugă 17 rute interne ale companiei britanice.

Nu sunt comentarii 

Sezonul de vară pare se fie de bun augur pentru Germanwings care a început promițător în iunie printr-o creștere a numărului de pasageri cu 11,5% față de aceeași lună a anului precedent.
În luna iunie 2010 Germanwings a transportat un număr de 738.265 de pasageri în timp ce anul trecut numărul pasagerilor transportați în iunie a fost de 662.103. Prin diversificarea ofertei sale, compania germană a reușit atingerea unui grad de ocupare de 74,6%.
Pentru această vară Germanwings a mărit considerabil numărul ofertelor de zbor pentru aeroporturile din Koln, Bonn și Stuttgart, la care se adaugă o nouă locație, Hanovra.

Nu sunt comentarii 

Comisia Europeană a dat undă verde fuziunii dintre British Airways și compania spaniolă Iberia, considerând că această fuziune nu va afecta semnificativ concurența pe piața europeană.
Compania britanică asigură servicii de transport aerian pentru 150 destinații din 75 de țări, alte 215 destinații fiind deservite în parteneriat cu alte companii. Cei de la Iberia au în portofoliu 106 destinații în 43 de țări, în parteneriat mai operează zboruri spre alte 110 destinații.
Fuziunea dintre cele două companii înseamnă printre altele crearea holdingului International Consolidated Airlines Group, unul dintre cele mai mari din lume, sub umrela căruia cele două companii își vor desfășura activitatea autonom utilizând mărcile deja consacrate. Flota compusă numără 408 aeronave iar holdingul va fi cotat la bursele din Londra și Madrid.

Nu sunt comentarii 


Ryanair va plăti aproximativ 60.000 de euro companiei EasyJet drept compensație pentru caricatura ofensivă publicată în patru anunțuri la începutul anului în ziarele britanice Daily Telegraph și The Guardian, înfățișându-l pe grecul Stelios Haji-Ioannou, fondatorul EasyJet ca Pinocchio.
Compania Ryanair a explicat că intenția anunțurilor a fost aceea de a atrage atenția cu privire la datele de punctualitate publicate săptămânal de EasyJet, în momentul de față Ryanair reconoscând că Stelios nu este responsabil pentru datele publicate.
Din acest motiv Ryanair consideră “just și rezonabil să își ceară scuze” și să plătească daunele cauzate de cheltuielile legale, sumă ce s-ar ridica la aproximativ 50.100 lire sterline, aproximativ 59.720 euro.
Cu toate acestea Ryanair a declarat că nu va menaja pe viitor compania britanică competitoare.

Nu sunt comentarii 

« Previous PageNext Page »