March 2010


Nouă ofertă de la compania Brussels Airlines, zboară spre Bruxelles (Brussel) cu 199 EUR dus-întors, cu taxe incluse. Călătoriile pot fi efectuate în iulie, august și septembrie, mai exact în perioada 1 iulie – 30 septembrie 2010.

Puteți face rezervarea cu plecare din București sau Budapesta până pe 31 martie 2010.

Nu sunt comentarii 

Aer Lingus oferă o reducere de 20% pentru zborurile sale spre Irlanda, dacă faceți rezervări până pe data de 26 martie. Rute aflate în cadrul promoției:

spre Dublin din: Burgas (BG), București (RO), Budapesta (HU), Faro (PT), Geneva (CH), Praga (CZ), Viena (AT), Vilnius (LT), Zurich (CH)
spre Cork din: Faro (PT)

Rezervările se fac pentru perioada 5 aprilie – 24 iunie 2010

Nu sunt comentarii 

Din 30 martie Carpatair va reintroduce cursa Timișoara-Suceava și retur via Sibiu, această rută va oferi pasagerilor companiei posibilitatea de a călători mai ușor spre alte destinații aflate în grila companiei, din Italia, Germania, Ucraina sau Republica Moldova.

Ruta va fi deservită de o aeronavă Saab 2000 iar numărul curselor va fi de trei pe săptămână după următorul program:

Suceava-Timișoara 07:10 – 08:45 (luni, miercuri, vineri)
Timișoara-Suceava 15:30 – 17:05 (marți, joi, sâmbătă)

Nu sunt comentarii 

Compania Brussels Airlines oferă o reducere de 25% pentru un al doilea zbor rezervat online, adică rezervați un bilet la preț întreg după care prin email veți primi cuponul de reducere pentru o eventuală nouă rezervare.
Pentru legături cu România ar putea prezenta interes ruta, Budapesta-Bruxelles (Brussel).
Rezervările se pot face până pe 31 martie 2010, perioada în care puteți efectua călătoria este cuprinsă între 1 aprilie și 30 iunie 2010.

Nu sunt comentarii 

Austrian Airlines a pus în vânzare pe ruta București-Viena bilete de avion dus-întors cu prețuri începând de la 69 EUR. Din spusele domnului Jose Luis Gilabert, general manager la Austrian Airlines pe România și Moldova, compania își va consolida poziția pe piața locală prin introducerea în orarul de vară a opt zboruri suplimentare. Ca rezultat direct numărul de curse săptămânale pe relația România-Viena va ajunge la 68.
Tot din spusele lui Jose Luis Gilabert a reieșit că în fiecare săptămână din orarul de vară vor fi disponibile cu 36% mai multe locuri în aeronavele ce operează din România spre capitala Austriei.
Austrian Airlines a transportat anul trecut 300.000 de pasageri în relația cu România, cu 7% mai mult decât în 2008.

Nu sunt comentarii 

După ce nu cu mult timp în urmă Air Berlin a fost votată din nou “Compania anului” de către cititorii revistei elvețiene ReiseBlick la categoria zboruri pe distanțe scurte iar în februarie anunțam câștigarea Business Travel Award la categoria companii cu rază scurtă de acțiune, acum revista Airline Business și Global Flight i-au decernat premiul Loyalty Award 2010. Premiile Loyalty sunt decernate anual pentru rezultate speciale și inovații în afaceri.
Programul “My Route”, o inovație a clasicului program de fidelizare Top Bonus a înclinat decisiv balanța în favoarea Air Berlin. Johannes Gauser, director de fidelizare și cooperare la compania germană a declarat referindu-se acest program că Air Berlin a dezvoltat un produs inovator într-un an plin de provocări economice, o inovație ce contribuie la creștere gradului de satisfacție a clienților.

Nu sunt comentarii 

Greu de crezut dar s-a întâmplat și așa ceva, în Ucraina, un avion cu 86 de pasageri la bord a fost oprit la sol pentru că s-a descoperit că întregul echipaj era în stare de ebrietate, de la piloții aeronavei până la însoțitorii de zbor.
Avionul în cauză aparține companiei ucrainiene Donbassaero și trebuia să efectueze o cursă internă între Simferopol și capitala Kiev dar forțele de securitate l-au oprit la sol după ce au fost alertate de către pasagerii speriați, printre care s-a aflat și procurorul general al Ucrainei.
La control s-a descoperit că membrii echipajului aveau o alcoolemie cuprinsă între 3 și 3,5 la mie, adică depășeau de 10 ori limita admisă de lege.
Autoritățile ucrainiene au declanșat o anchetă națională în ceea ce privește respectarea normelor de siguranță aviatică.

Nu sunt comentarii 

British Airways, companie care operează în România cursa București-Londra, pune în vânzare bilete cu tarife promoționale începând de la 104 EUR dus, cu taxe incluse în preț. Promoția este una relansată după ce inițial era prevăzută a se derula până la sfârșitul lui ianuarie 2010, noua promoție, sau partea a doua a promoției cu prețuri pornind de la 104 EUR este acum valabilă până pe 28 martie 2010 iar intervalul în care puteți efectua călătoria este cuprins între 1 aprilie și 30 iunie 2010.

Nu sunt comentarii 

Compania low-cost Blue Air va înceta să mai opereze începând cu 28 martie 2010 ruta Suceava-Viena lansată anul trecut în luna iunie. Motivul, zborul nu este profitabil pentru companie, în schimb se va trece la mărirea frecvenței pe ruta Suceava-Roma, pe acestă rută urmând a se opera un număr de patru zboruri săptămânale în loc de două în zilele de luni, marți, vineri și sâmbătă.
Pasagerii care au deja bilete rezervate pentru cursele spre Viena, urmează a fi despăgubiți.

Nu sunt comentarii 

Lufthansa a raportat pierderi de 112 milioane euro pe 2009, pierdere semnificativă ținând cont de câștigurile înregistrate în 2008, 542 milioane euro. Pe 2009 cifra de afaceri a companiei s-a redus cu 2.559 milioane de euro, de la 24.842 milioane euro în 2008 la 22.283 milioane în 2009.
Cu toate că s-a situat de zece ori sub rezultatul din 2008, bilanțul operativ a fost unul pozitiv, 130 milioane euro pe 2009 față de 1.280 milioane euro în 2008. Costurile de exploatare au fost reduse cu 3,6% până la suma de 24.800 milioane euro, principala cauză a scăderii lor fiind reducerea prețurilor la combustibil.
Anul trecut Lufthansa a investit 2.400 milioane euro, din care merită să menționăm 1.800 milioane care corespund măririi și modernizării flotei, 65 de milioane care corespund achiziționarii a 45% din acțiunile SN Airholding SA/NV – Brussels Airlines și 56 milioane euro care corespund consolidării poziției Austrian Airlines și Bmi.
Pe această temă, Wolfgang Mayrhuber CEO și președinte al Consiliului de Administrație al Lufthansa a declarat că perioada de criză este pe cale să fie depășită pentru că s-a acționat rapid și s-au luat măsuri specifice pentru reducerea capacitații și cheltuielilor fără a pierde din vizor necesitățile clienților.

Nu sunt comentarii 

Next Page »