December 2009


Air Berlin, a doua companie ca importanță din Germania a primit autorizație de utilizare a tehnologiei de aterizare prin satelit devenind astfel primul operator aerian din lume care primește undă verde de la o autoritate națională.
Tehnologia aflată la baza GLS (Global Position Landing Sytem) a fost utilizată cu succes pentru sistemele de navigație ale mașinilor sau pentru telefoanele mobile iar Air Berlin a început testarea acestui sistem de navigație și aterizare pentru prima dată în 2008.
Sistemul GLS permite zboruri și aterizări foarte exacte iar în comparație cu sistemele obișnuite folosite la aterizari (ILS), face posibilă o navigație mai flexibilă.
Marc Altenscheidt, responsbilul cu flota de aeronave Boeing a celor de la Air Berlin a concluzionat că, testele de navigație efectuate de compania germană au fost atât de eficiente încât din punctul lor de vedere consideră sistemul GLS ca fiind tehnologia viitorului în traficul aerian la nivel mondial.

Nu sunt comentarii 

Un avion aparținând companiei Air France și un altul aparținând companiei israeliene El Al ce se deplasa spre New York au fost la un pas de a se ciocni frontal din cauza instrucțiunilor greșite primite din partea controlorului de trafic.
În urma achetei sârbe s-a ajuns la concluzia că în timpul zborului deasupra capitalei Serbiei, Belgrad, luminile din cabinele ambelor avioane au început să semnalizeze moment în care aeronava israeliană și-a redus altitudinea și a virat brusc reușind astfel să evite coliziunea cu aeronava Air France.
Reprezentanți israelieni au demarat și ei o anchetă confirmând detaliile mai sus amintite și subliniind că viața pasagerilor nu a fost nici o clipă în pericol, asistentul directorului general pentru operațiuni al operatorului El Al a declarat la rândul său că echipajul a facut ce trebuia să facă în această situație.

Nu sunt comentarii 

În scopul facilitării întoarcerii către casă a pasagerilor afectați de încetarea activității companiei Air Comet dar și cu scopul de a-și consolida poziția pe piață, Iberia a lansat o promoție specială, valabilă pentru zboruri “oneway” pe piețele pe care operau cei de la Air Comet. Printre aceste destinații se numără: Buenos Aires, Bogota, Quito și Havana.
Biletele promoționale vor fi disponibile atât pe websiteul companiei, www.iberia.com cât și la punctele de lucru Iberia și agenții. Prețurile spre și dinspre orașele mai sus menționate vor oșcila între 500 și 700 de euro cu taxe incluse, reprezentând o reducere de aproximativ 25% ca medie față de tarifele cele mai ieftine ce au existat până acum.
Totodată Iberia își va extinde oferta pe unele dintre rutele sale începând cu jumătatea lui ianuarie 2010, astfel fiind prevăzute zboruri săptămânale spre Lima (Peru), încă 3 zboruri spre Ecuador plus aeronave mai mari spre Buenos Aires (Argentina), Bogota (Columbia) și Havana (Cuba).

Nu sunt comentarii 

După ce numărul total de pasageri s-a redus cu 3,1% în 2009 din cauza crizei, cea mai mare scădere din istorie, pe sfârșit de an temerile unor companii aeriene au reapărut de această dată fiind provocate de atentatul eșuat de la Detroit. Noile măsuri de securitate pentru zborurile spre S.U.A. sau șederea pe aeroport care s-a transformat într-un calvar s-ar putea concretiza printr-o nouă lovitură dată sectorului aerian.
Totuși Steve Lott, purtătorul de cuvânt al IATA (International Air Transport Association), asociație ce reprezintă 230 de companii aeriene a încercat să liniștească lucrurile declarând că deocamdată e prea devreme să evaluăm impactul atentatului eșuat.
Printre noile restricții pentru zborurile ce survolează teritoriul Statelor Unite ale Americii, măsuri care afectează pasagerii, se numără: controale mai stricte, restricții privind numărul bagajelor de mână, interdicția de a se ridica de pe scaun cu o oră înainte de aterizare fie și pentru a merge la baie.

Nu sunt comentarii 

Printr-un comunicat, compania low-cost Ryanair cu sediul în Dublin, Irlanda, a anunțat că are intenția de a suspenda zborurile interne din Italia începând cu 23 ianuarie 2010 din cauza impasului politic în care compania a ajuns cu Autoritatea Aviației Civile din Italia cu privire la documentele de identitate pe care pasagerii le pot prezenta ca documente oficiale la aeroport.
Ente Nazionale per l’Aviazione Civile (ENAC) a hotărât în noiembrie folosirea ca acte de identificare oficiale pentru cursele interne, permisele auto, permisele de pescuit sau cele de vânătoare.
Michael O’Leary, CEO Ryanair a declarat că permisele de vânătoare și pescuit sunt mai puțin sigure decât cele cerute de compania irlandeză, act de identitate (buletin), pașaport.
ENAC însă a precizat clar că nici un operator aerian ce desfășoara activități pe teritoriul aerian italian nu va putea încălca aceste reguli.
În aceste condiții Ryanair a depus o petiție la Tribunalul din Roma cerând suspendarea acestei măsuri și pregătește încetarea zborurilor interne din Italia de pe 10 aeroporturi: Roma (Ciampino), Milan (Bergamo), Bologna, Bari, Cagliari, Alghero, Pescara, Brindisi, Trapani și Pisa.

Nu sunt comentarii 

Canada și Uniunea Europeană au semnat recent un acord global în ceea ce privește transportul aerian prin care transportatorilor canadieni li se va permite să desfășoare zboruri de pasageri și marfă în cele 27 state membre ale Uniunii, iar celor europeni li se va permite utilizarea spațiului aerian canadian. Prin semnarea acordului se urmărește înlesnirea schimburilor economice și încurajarea turismului între cele două părți semnatare. Comisarul european pentru transport, Antonio Tajani, a declarat că noul acord semnifică o etapă foarte importantă pentru relațiile dintre Europa și Canada.
Uniunea Europeană este a doua piață ca și importanță pentru Canada, după Statele Unite ale Americii, în privința transportului aerian, comerțului și investițiilor.

Dacă doriți să consultați detaliile acestui acord o puteți face la următoarea adresă, în limba engleză:

http://ec.europa.eu/transport/air/international_aviation/country_index/canada_en.htm

Nu sunt comentarii 

Odată cu falimentul companiei spaniole Air Comet, companie aflată în proprietatea lui Gerardo Díaz Ferrán, președinte CEOE (Confederación Española de Organizaciones Empresariales), mii de persoane au rămas fără curse. Vazându-se în fața acestui fapt ministrul spaniol al lucrărilor publice, José Blanco a declarat că ministerul său va sancționa compania cu o amendă de până la 6,4 milioane euro pentru faptul că nu și-a încheiat activitatea în mod organizat prejudiciind astfel atât pasagerii cât și personalul aflat sub contract.
În total, până sâmbătă la miezul nopții 4.760 de persoane au avut rezervare pentru a zbura cu Air Comet, dintre aceștia 2.169 au călătorit spre destinație cu zboruri închiriate de Ministerul spaniol, în timp ce 1.436 s-au îmbarcat pe cursele regulate.
Începând din acest moment problema va trece pe mâinile ambasadelor țărilor afectate care vor trebui să caute soluții pentru fiecare client în parte.

Nu sunt comentarii 

Companiile American Airlines din S.U.A și GOL Airlines din Brazilia au finalizat luna aceasta noul parteneriat de tip code-share care se așteaptă a fi implementat cât de curând posibil.
Acest parteneriat între cele două companii nu doar că va adăuga noi destinații pentru clienții American Airlines în Brazilia dar va aduce și o experiență mai plăcută susțin oficialii companiei.
American Airlines este cel mai mare operator din Statele Unite ce activează în Brazilia deservind un număr de 4 orașe braziliene, Sao Paolo, Rio de Janeiro, Belo Horizonte, Recife și Salvador, legătura cu Statele Unite realizându-se prin rutele spre aeroporturile din Miami, New York și Dallas/Fort Worth.
GOL Airlines este una dintre cele mai mari companii sud-americane efectuând aproape 800 de zboruri zilnice, dintre care 49 către destinații din Brazilia și alte 10 spre destinații în zona Americii Latine.

Nu sunt comentarii 

Cea mai mare compania aeriană japoneză, Japan Airlines, afectată de nivelul foarte mare al datoriilor ar putea intra în faliment, asta după ce planul de redresare nu își arată roadele. Într-o informație apărută în cotidianul economic Nikkei se spune că organismul responsabil cu supervizarea procesului de redresare al companiei ar putea cere falimentul acesteia pentru a o proteja de creditorii săi.
Oficialii guvenamentali japonezi au exclus în prima fază posibilitatea ca Japan Airlines să intre în faliment, sperând că organizarea se va putea face fără a apela la această măsură ceea ce nu s-a întâmplat.
Situația proastă a companiei se observa și pe piața bursieră, acțiunile Japan Airlines au închis în scădere cu 1,03 la Bursa din Tokio și în condițiile în care piața a închis pe plus.

Nu sunt comentarii 

Cotidianul The Sun scrie că poliția britanică ar fi declarat că are informații despre 25 de musulmani născuți în Marea Britanie care s-ar pregăti în Yemen, locul unde s-a pregătit și atentatorul nigerian de săptămâna trecută, pentru a provoca alte atentate la adresa unor aeronave.
Conform acestor surse extremiștii musulmani au în jur de 20 de ani iar la începutul lui 2010 ar urma să revină în Marea Britanie pentru a aștepta noi instructiuni din partea Al-Qaida referitoare la momentul producerii atentatelor.
Surse din cadrul Scotland Yard ar fi declarat că cea mai mare temere a lor este faptul că Abdulmutallab este doar primul dintre acești atentatori pregătit să ucidă zeci de mii de persoane.

Nu sunt comentarii 

Next Page »