October 2009


Asta s-a întâmplat în timpul zborului între orașele San Diego din California și Minneapolis din Minnesota al companiei Northwest Airlines, piloții depășind destinația cu 240 km.
Cauza conform anchetei Biroului pentru securitatea transporturilor (NTSB) pare a fi o discuție aprinsă între piloți despre viitorul companiei. Până să-și dea seama de ceea ce se întâmplă pentru cei de la sol varianta cea mai plauzibilă a fost cea a unei deturnari deoarece controlorii de trafic au pierdut legătura cu avionul Airbus A 320 ce transporta la bordul său 147 pasageri. Cotidianul Minneapolis Star Tribune precizează că îngrijorarea a fost atât de mare încât patru avioane americane de vânătoare au intrat în alertă.
Comunicatul AFP specifică totodată că membrii echipajului au fost interogați de către cei de la FBI și poliția aeroportului urmând ca cei de la NTSB să studieze cutia neagră care înregistrează conversațiile din cabina piloților.

Nu sunt comentarii 

Din cauza unei greve spontane a angajaților din sistemul de transport italian, compania aeriană WizAir a fost nevoită să aducă schibări orarului de zbor al unei curse și să anuleze alte trei pe relația cu Italia.

Zborurile afectate sunt: Cluj Napoca – Milano – Bergamo – Cluj Napoca a cărui orar de zbor a fost modificat după cum urmează, orarul vechi: 12:05 – 13:10 ; retur 13:40 – 16:35, orarul nou: 21:55 – 23:00 iar returul 23:35 – 02:35, respectiv zborurile ce au fost anulate: Cluj Napoca – Roma Fiumicino, Timișoara – Roma Fiumicino – Timișoara  și București – Milano Bergamo – București.

În acest caz regulamentele aflate în vigoare prevad trei opțiuni pentru pasagerii curselor anulate, recuperarea sumei plătite, reprogramarea în limita locurilor disponibile pentru un alt zbor pe aceeași rută sau folosirea valorii biletului drept credit pentru a efectua un alt zbor cu cei de la WizzAir.

Nu sunt comentarii 

Tarom, compania aeriană națională va pune în vânzare pe siteul său, www.tarom.ro, începând cu 25 octombrie 2009, 1.000 bilete pe ruta București – Cluj Napoca la un preț de 43 euro pentru zborurile tur-retur. Pentru cei ce doresc să cumpere bilete doar tur prețul e de 20 euro pentru zborurile cu plecari din București spre Cluj Napoca și de 33 euro pentru zborurile cu plecari din Cluj Napoca spre București. Biletele din ofertă vor fi valabile pentru zboruri efectuate pe tot parcursul lunii noiembrie 2009.

Compania Tarom efectuează în prezent 25 de zboruri săptămânale pe ruta București – Cluj Napoca, 4 curse fiind efectuate zilnic în cursul săptâmânii iar în weekend două curse în ziua de sămbătă și 3 duminica cu aeronave Boeing, Airbus și ATR.

Nu sunt comentarii 

Cel mai mare operator aerian low cost din România, WizzAir vine și el în întâmpinarea dumneavoastră cu o reducere de preț de 20% la cursele pe care le desfășoară, astfel între 22 octombrie și 26 octombrie 2009 vă puteți procura bilete la un preț mai mic pentru zborurile efectuate în intervalul 22 octombrie 2009 – 27 martie 2010.
Reducerea de 20% reprezintă procentul aplicat costului zborului nefiind aplicabilă taxelor neoptionale și taxei de rezervare.

Rezervarile se pot face pe www.wizzair.com
telefon:
RO: 0903 900 313 (€ 0.60/min)
ES: 807 45 00 11 (€ 1.16/min)

Nu sunt comentarii 

Compania Germanwings vă oferă pe perioada următoarelor zile posibilitatea de a vă face rezervari la prețuri începând cu 47,99 euro. Rezervarile se pot face între 22 octombrie și 25 octombrie 2009 pe siteul operatorului aerian german iar intervalul pentru care puteți face rezervarea e cuprins între 1 noiembrie 2009 și 27 martie 2009.

Numărul de bilete disponibile pentru această ofertă e de 500.000 și nu uitați, doar pe parcursul a patru zile se pot face rezervari la preț redus!

Nu sunt comentarii 

Germanwings și compania low-cost Bmibaby au încheiat un acord în urma caruia cei doi operatori ar urma să efectueze zboruri în parteneriat pentru anumite destinații internaționale. Pentru clienți acest lucru înseamnă o ofertă ceva mai diversificată, astfel, pe lista destinațiilor Germanwings vor fi incluse de exemplu și cinci zboruri săptămânale spre orașul britanic Manchester începând cu 25 octombrie 2009 cu plecari din Koln și Bonn. Clienții Bmibaby vor putea beneficia la rândul lor de legăturile Germanwings în funcție de destinația aleasă.

Nu sunt comentarii 

Începând de sâmbătă aeroportul Băneasa din București va interzice atât aterizarea cât și decolarea pe timp de noapte în intervalul 00:00 – 07:00 a tuturor aeronavelor cu o greutate mai mare de 50 tone la cererea proprietarilor de locuințe din zonă și într-o bună măsură și datorită studiul Institutului de Cercetare-Dezvoltare în Construcții INCERC. Companiile cele mai afectate vor fi WizzAir și BlueAir pentru că acestea operează și zboruri pe timp de noapte.

Cei de la WizzAir au reprogramat deja cursele cuprinse între 25 octombrie și 16 decembrie urmând ca toți pasagerii ce dispun de bilete pentru cursele în cauză să fie anunțați, în acelasi timp reprezentanții BlueAir citați de Mediafax au declarat că nu li s-a adus la cunoștință nimic referitor la restricția de pe Băneasa.

Nu sunt comentarii 

Aeroportul Băneasa din București traversează o perioadă bună aflându-se în creștere față de perioada similară a anului trecut, atât ca venituri cât și ca număr de pasageri ce au tranzitat aeroportul. Pe parcursul primelor opt luni din 2009, aeroportul a avut o cifră de afaceri de 62 milioane lei, în creștere cu 47,61%. Profitul a fost și el în urcare ajungând la 35,8 milioane lei, cu 32,45% mai mare, printre companiile ce au adus un număr mare de pasageri numărându-se Wizz Air, Germanwings, Blue Air, My Air și SkyEurope.

Numărul pasagerilor ce au utilizat aeroportul a evoluat cu 16% fața de perioada similară a anului trecut de la 1.171.803 la 1.361.000 iar numărul de mișcări comerciale ale aeronavelor a fost cu 13,7% în creștere, de la 16.093 la 18.300, luna cea mai aglomerată fiind august.

Datele au fost furnizate de către George Mihalcea, directorul general al aeroportului pentru NewsIn.

Nu sunt comentarii 

Elvețienii de la Baboo au căzut la înțelegere cu Tarom, în urma acordului între cele două companii de transport urmează ca cei de la Baboo să opereze șase zboruri săptămânale din Geneva, utilizând aeronave Baboo și alte șase zboruri săptămânale din Zurich utilizând aeronave Tarom. Toate zborurile vor fi operate de cele două companii în code share. Demn de menționat e faptul că elvețienii de la Baboo mai operează astfel de zboruri în code share cu cei de la Air France, Darwin Airline și Olympic Air.

Cursele București – Geneva – București sunt disponibile încă de anul trecut, de trei ori pe săptămână dar ca rezultat al acordului semnat acestea vor fi zilnice, clienții Baboo putând beneficia de rețeaua celor de la Tarom pentru curse în România și Europa de Est.

Nu sunt comentarii 

Germanwings divizia de low-cost a celor de la Lufthansa și-a depășit estimarile în ceea ce privește transportul de persoane pe cele trei rute ale sale, București – Koln, respectiv, Stuttgart și Berlin. Inițial compania și-a propus să transporte în 2009 pe rutele menționate până la 60.000 de pasageri dar a reușit performanța de a transporta 54.000 de pasageri pe parcursul primelor nouă luni așa că noile estimări sunt undeva la cifra de 80.000 de pasageri pentru anul în curs.

Andreas Engel, PR Manager International Germanwings a menționat pentru NewsIn că anul 2009 a fost cel mai bun pentru companie de la lansarea pe piața românească în 2007, segmentul business reprezentând aproximativ 42% din numarul pasagerilor. Acesta de asemenea, consideră că România este o țară mult mai stabilă în ceea ce privește traficul de pasageri în comparație cu Grecia sau Turcia, gradul de ocupare pentru cursele operate în țara noastra pe perioada iunie-august fiind de aproape 90%.

Nu sunt comentarii 

« Previous PageNext Page »